ȘTIRI

Campionii din tenis de masă, printre sportivii și antrenorii participanți la ceremonia de acordare a unor distincții din partea premierului Nicolae-Ionel Ciucă

23 Aug 2022

Performanțele campionilor români au fost recompensate de Guvernul României într-o ceremonie care a avut loc marți, 23 august.

Sportivii și antrenorii loturilor naționale de tenis de masă au primit distincții pentru performanțele deosebite obținute la Campionatul European individual seniori, Munchen, și la Campionatul European de juniori, Belgrad.  

Tenisul de masă a fost reprezentat la Guvern de următorii sportivi, antrenori si oficiali:

Președintele FRTM, Cristinel Romanescu, i-a oferit premierului Nicolae-Ionel Ciucă un lemn de paletă semnat de sportivii loturilor naționale.

"Am ales să mă adresez dumneavoastră pentru a sublinia că prezența noastră aici vi se datorează, se datorează eforturilor pe care le-ați făcut, pasiunii și devotamentului cu care v-ați pregătit și, desigur, rezultatelor pe care le-ați obținut. După foarte mulți ani, prin rezultatele voastre ați reușit din nou să aduceți bucurie și emoție pentru toți românii, bucurie și emoție pentru că am văzut din nou drapelul ridicându-se la cel mai înalt nivel pe catarg. Am ascultat cu toții, de acasă, imnul României de mai multe ori și, în felul acesta, recunoașterea pe care o meritați pe deplin cred că reprezintă felicitările pe care noi, astăzi, vi le adresăm în semn de apreciere și considerație pentru ceea ce ați făcut pentru țară. Se spune că sportivii sunt cei mai buni ambasadori ai României. Așa este, datorită rezultatelor și nivelului vostru de ambiție, datorită eforturilor reușiți să duceți numele României, să duceți simbolurile României pe toate meridianele lumii. Pentru asta, în numele guvernului și în nume personal, vă mulțumesc și exprim încă o dată recunoștința și aprecierea", a fost declarația premierului Nicolae-Ionel Ciucă la ceremonia de mulțumire și felicitare a sportivilor români care au obținut performanțe la competițiile internaționale. 

Palmares Campionatul European individual seniori, Munchen

Locul II pe națiuni, 4 medalii.

Palmares Campionatul European de juniori, Belgrad

Locul I pe națiuni, 10 medalii.